Meditatie

Nu te-am cautat niciodata ca sa pot spune acum ca te-am gasit.Si totusi,te-am gasit.Nu pot spune cu certitudine ca ne-am gasit,intrucat destinul e asa o apa tulburata,si mare si fluviu dezlegat totodata,si cascada si ceata de nepatruns intrucat nu pot sti,chiar nu pot,de e doar o inchipuire ori mi-era chiar dat sa te intalnesc ori pur si simplu s-a intamplat.Nu pot vorbi de destin,nu,nu inca.Poate ca timpul va veni cand voi putea spune cu certitudine de este o inchipuire imbatata de lumina sau e aievea.Poate va veni.

Dar cand privesc in ai tai ochi,chemarea marii n- a fost nicicand mai apasatoare,caci vad tumultul valurilor involburate de nisip si ceea ce ma face femeie raspunde ca trezita dintr-un somn aproape etern,aproape vecin cu moartea.

De mi-ai da cale sa-ti spun ce cred ca as avea de spus,probabil cuvintele m-ar parasi,lase sau poate prea timide sa prinda glasul cel tacut,cel rezervat numai clipelor ingemanate imaterialitatii.

Si-ti vad zambetul.Si-i simt incandescenta potolita asupra mea,aproape mangaierea calma si senina,si zbor,si curg,si sunt.

Te privesc cu adoratie inradacinata-n realitate,cu ramurile spre cer.Caci unde altundeva ar putea tinde,as putea tinde,cand pari insusi progenitura acvamarinului zeu cu-o pamanteana despletita,atins ici colo de curgerea timpului.Minute scanteieaza pe-ale tale pleoape si porti titanice deschid,dezvaluind un paradis exuberant,glorios.

Si pare ca te-ai ridicat din mare,ca un Apollo razvratit,si-i suier marin in fiece-ti miscare si viata descaltata de banal te-a botezat in soare plin.

Sau poate-i doar o inchipuire.

Lanturi

Sunt singura,desi el sta alaturi de mine.Probabil a adormit sau probabil ma priveste,privirea-mi este prea tulburata pentru a putea discerne intre cele doua.Si trupul meu invelit in halat,si mana mea in care tremura tigara plang amarnic,mut.

Stelele-s mai vii,mai arzatoare ca oricand si simt luna aproape atingandu-mi genele in semn de alinare.

Copacii-mi par sinistre cruci de cimitir la adapostul dragostei mele incarcerate,neconsolabile.

Spiritul s-a departat de trup.Imi aud rasuflarea calma,regulata ca pe ceva ce-as auzi intaia data.Ma nasc si mor de cate ori imaginea ta imi poposeste-n gand,ca un imens flux de electricitate oscilandu-mi echilibrul interior.

Cred ca acum a adormit,pentru ca simt cum tensiunea si nevroza ce ne caracterizeaza in starea de veghe i-au parasit trupul,luandu-le locul linistea.Ah,linistea,cea spre care mi-as intinde aripile precum Icar,chiar avand cunostinta ca exista posibilitatea de a fi topite,lasandu-ma ca pe un crin pe marginea drumului.

Caci ce folos are un crin pe-un drum pustiu,neumblat?Isi are drept companion numai umbra si arareori stelele,cand clipirea lor metalica-si plimba razele si pe lujerul lui princiar.

Cu aripi,fara aripi.Uneori ma intreb care ar fi pretul extirparii simtirilor pe care le aprinzi in mine,inlaturarii suferintei maracinoase care-ma-mpunge cu mii de ace sadic incarligate si cum as fi de as fi fara tine,chiar daca numai la nivelul viselor brumate,tomnatice.

E primavara si e toamna si e vifor greu in camerele mele,si seceta cumplita si apa tulbure si grea,si cresc si ghioceii din namol si ciresele au inghetat pe ram,se plimba lei in custi si frunze se destrama.

Iar el,cel ce pretinde ca ma iubeste fara a ma stii,cel ce mi imbratiseaza trupul noaptea cu fervoare si lanturi grele,nedezlegate,el va dormi-n aceasta seara langa mine.

Mi-e sufletul cos de mere rasturnat in praf pe drum de tara,poleite-n rosu si in soare.Iar seva lor sangeranda curge inspre tine,incercand sa te ajunga,sa-ti pipaie chipul cu degete oarbe si mai apoi temator sa se indrepte inspre buze,incercand sa contopeasca intr-un sarut imaterial tot amalgamul boreal,rotit in infinitul clipei cand ochii-mi s-au aplecat intaia data asupra ta.

In poiana-n care se retrage uneori,fulgi calzi de lumina plutesc aerat si iarba canta imbietor pe clapele zefirului melancolic.Pamantul cald vibrant culcus se face iar copacii-mi inchid pleoapele cu ale lor crengi firave,copilaresti.Acolo te-as fi luat de mana si te-as fi dus,daruindu-ti alinarea,simtindu-ti fruntea rece cu buzele cununa si spiritul ostenit de atata viata ti l-as fi culcat langa al meu in eternitate.

Cu-n ultim fum,sting visul in scrumiera prea plina de idei,zdrobindu-l de cioburile realitatii si mi las trupul sa cada masinal langa el,mituind somnul sa ma prinda-n bratele-i de fier,rascolitor amnezice.

Si dorm,si uit sa fiu.

Descatusare

M-au parasit cuvintele.Am amutit asteptand orice.Spiritul meu isi intinde aripile,in speranta de-a atinge macar fugitiv picaturile de ploaie prinse-n parul tau,lunecand pe pleoape si obraji in ritmul cadentat al iernii dezgolite.

Ziua-si plimba ochii adormiti in acuarela vivace a cerului,si ma intreb acum,la hotar dintre azi si maine,cum pot fi libera cand fiecare celula a fiintei mele plenare tanjeste indragostita spre fiinta ta,lunara si himerica.

E o revelatie a simtirii si-un haos si o placere nemaintalnite cand pe altarul nud al existentei ma ofer tie.

Si infloresc ciresi in mine,si fluturi isi bat aripile plangand,si rauri se umfla-n albii cristaline si simt lumina solara,neprefacuta,curgandu-mi prin vene ametitor,spulberand orice urma de intuneric necugetat.

Si ma intreb de ce contrar ratiunii inclestate,esenta vie,eterna primavara ce-mi pulseaza-n tample imi suiera ca te cunoaste de dinaintea lumii materiale,cand ingemanata cu a ta alergau prin ploile ceresti intr-un suras deplin,paradisiac,cand „doi” nu exista,cand era numai „unu”,complet si indivizibil.

Incertitudinea-si ascute ghearele insetate-n mine,negarea-si varsa veninul in ropote calde.

Numai natura-si intoarce mana blajina mangaindu-mi fruntea cutata de nelinisti,spalandu-mi finitudinea de a fi om si incercarea de-a uita ca sunt umana cateodata.

Iar marea,tumultul meu interior,spirala inmugurita boreal,isi arunca valurile in geamat de piatra,mugind neputincioasa-n adancurile-i rasucite-n albastru scindat.

Usa s-a deschis demult iar zidurile mi-au cazut infrante unul cate unul sub povara incadescenta a luminii.Acolo stau,printre crapaturi si ramasite asteptand,cu fruntea in pamant si mainile imbratisate resemnat.

Iar daca aripile-mi sunt ciuntite si insangerate,tu nu te teme si nu lasa prejudecata sa-ti intunece fruntea solara.Iar daca noroiul trecutului imi pateaza inca obrajii si spiritu-mi tremura necontrolat,tu nu te teme si nu lasa prejudecata sa-ti intunece fruntea solara.Iar daca al meu chip te priveste mut si neclipind,tu nu te teme si nu lasa prejudecata sa-ti intunece fruntea solara.

Caci izvorul lacrimilor,demult secat,isi deschide portile ruginite-n chip de buna primire,miracolul de-a te intalni cutreierand toate-mi cotloanele amortite .

Iar daca tu,privind,stiind,simtind,renegi,voi lua-o apoi pe drumul meu incununat de spini,mereu spre miazazi,cautand uitarea.

Nu mai palpaie

Incaperea era larga si intunecata.Lumini palpaiau himeric in ritmul batailor mele de inima,intr-o cadenta aproape diabolica.
El nu era acolo,desi-i simteam prezenta-n vene ca pe-un ecou insuportabil.
Muzica amutise si mainile-mi stateau legate intre ele,gandurile-mi stateau legate intre ele,simtirile-mi stateau legate intre ele.Un amalgam si atat,din care nu ma mai puteam discerne pe mine insami,desi ma cautam cu disperarea celor flamanzi si uitati.
Boc boc.El nu era acolo.
Am inceput sa pipai prin intuneric,cautand cioburile zambetelor mele in speranta de a le reintregi.Din vii,multicolore,stiam ca acum radiau cenusiu,stiam desi nu le puteam vedea,desi nu le puteam simti.
Le-am auzit atacandu-ma,simteam sangele tasnind in rotocoale de fum din sufletul meu incarcerat,resemnat si lipsit de vlaga,simteam cum manile si gandurile si simtirile se zbateau neputincioase-n a mi sari in aparare,in a proteja aripile unui sentiment taiat asemeni unei flori decorative.
Nu mai are aripi,nu mai palpaie.De ce cand lovit,la pamant,"eu" tot spre tine se intoarna,nu-mi pot explica.
Creierul a inchis ochii,nu mai clipeste,doar inima-si continua ritmul automutilant,gafaind sub povara propriei dureri surde.
Lacrimile au secat de-atata timp,incat memoria eliberarii resimtite sub cantecul lor abia de mai cutreiera cotloanele impaienjenite ale constiintei mele.
El nu era acolo.
Si sufletul meu,coaguland a sange si-a amar,cu aripile insetit retezate,strangadu-si genunchii la piept m-a intrebat: Pentru ce?
Numai de-ar exista un spital si pentru ele,sufletelele,si-un antidot,si-un leac de a uita.Numai de-ar fi.
L-am lasat in letargie,plecand din mine inspre nicaieri.

Reverential

Eram la o cafenea,una din acelea in care oamenii sunt prea absorbiti de a fi acolo pentru a da importanta celorlalti,desfatandu-se in valurile propriului eu ignorant; eram cuprinsa doar de linistea solara a timpului prezent.
Era intaia data cand ne intalneam,in mod oficial ce-i drept,fara a sugera ca rarele si scurtele intalniri anterioare ar fi avand un caracter ilicit sau clandestin.
Degetele-mi pareau sa nu-si gaseasca locul in poala;am realizat subit ca devenisem prea constienta de rochia care acum parea sa ma incorseteze,de parul de care-n ziua aceea nu avusesem timp,lasandu-l in starea lui naturala,dezordonata,de rujul rosu care lipsea de pe buze,amic loial,datator de incredere;imaginea marii mi-a venit in minte,imbratisarea ei rece,acvamarina spalandu-mi fastaceala copilareasca.Increderea mi-a revenit asemeni unui sirag de perle dezintegrat revenind la forma initiala.
L-am privit.Zambea enigmatic.Calmul parea sa-i respire prin toata fiinta.Ochii lui solari,ce de atatea ori au oprit timpul in loc,tulburand imaginea celor din jur zambeau si ei.
-Da,a zis.
Mi se parea aproape supranatural felul cum puteam comunica fara cuvinte,cum gandurile si starile pe care nici eu nu le puteam discerne uneori,erau pentru el un puzzle dezlegat.
-Da,am zis si eu si-un zambet m-a cuprins involuntar.
Zburau intre noi primaveri si toamne,simtiri parfumate si ecouri dionisiatice,si muzica lui Mozart si tacerea nisipului,amalgam de fapturi inaripate conectandu-ne spiritele.Desi mana lui nu-mi cautase inca mana si trupul meu nu cunoscuse imbratisarea trupului sau,sufletele noastre se atingeau flamande,inclestate si absorbite.
Am tresarit si-am dat din cap,speriata de intensitatea dementa a trairilor mele,cautand sa-mi rup privirea de a lui.
-Ati dori sa comandati?
Intreruperea oportuna a chelneritei m-a salvat.Am inceput sa rasfoiesc meniul,fara a vedea si a citi.L-am inchis cu zgomot,enervata pe mine insami si am zis poate cu prea multa emfaza "o cafea".
El,pe de alta parte,parea complet neafectat si zambindu-i chelneritei a cerut ceva.
O gelozie aproape oarba,nejustificabila m-a cuprins cand am vazut ca femeia mignona ii intoarce zambetul si cum culoarea ii cuprinsese obrajii.Il analiza cu interes,asa ca mi-am ferit ochii si am inceput a privi pe fereastra trecatorii si masinile in ritmul lor variat,infinit,o tristete sau preocupare adanc sapata in trasaturile lor;suntem atat de preocupati cateodata de problemele existentei cotidiene incat uitam sa fim fericiti,mereu sperand la ceva,vrand sa posedam ori sa ajungem undeva,fara a sti cu exactitate ce sau unde ,lasand prezentul deoparte,batran orb intr-o gara cu buzele lipite.
M-am simtit cuprinsa de-o bucurie inexplicabila,asa cum mi se intampla deseori;dansa in mine renasterea perpetua a bucuriei de a fi.
-La ce te gandesti?
Vocea lui grava mi-a intrerupt reveria.
M-am intors spre el ca si cum abia l-as fi observat si am zambit.Mana a cautat pachetul de tigari din care am extras obiectul viciului meu acceptat si ales.Am inhalat intaiul fum cu migala.
Ma privea atent,cautand conexiunea de mai adineauri.Am dat din cap.
-E o zi frumoasa nu e asa?
A parut nedumerit pentru o clipa,o linie brazdandu-i fruntea.Si a trecut mana prin parul pe care l purta mai lung decat cerea conventia.
-Unde esti acum?m-a intrebat uitandu-se cu mustrare la mana in care tineam tigara.
Am refuzat sa ii raspund,continuand sa fumez fara sa-i dau atentie.
Mi-a prins incheietura brusc,aplecandu-se peste masa, si mi-a extras tigara dintre degete,stingand-o cu miscari econome si eficiente in scrumiera albastra.
Un ras mi-a scuturat toata fiinta.
-O sa le lasi la un moment dat,stii?
Am dat din umeri.
-Probabil.
Chelnerita a revenit la masa si ne-a repartizat fiecaruia ce comandasem,aplecandu-se un pic cam mult si apropiindu-se un pic cam tare de el,fapt ce m-a amuzat si mai tare,starnindu-mi rasul nefiresc de dinainte.
 Parea vexat un pic de comportamentul meu.
-Vorbeste-mi despre tine,i-am zis.
-Ce vrei sa stii?
-Ce vrei sa-mi spui?..
A zambit si vorbele au inceput sa curga intr-un ritm sacadat,monologul lui neajungandu-mi la urechi.Vocea lui tanatica ce intotdeauna imi inducea o stare de calm si relaxare valsa cu simturile mele.Desi nu auzeam nimic din ce spunea,chipul lui expresiv si gesturile explicative,glasul si ochii lui vii,rascolitori ce mereu pareau sa patrunda obstructiv intr-ai mei, imi capturasera intreaga ateintie.
 M-am intins peste masa la un moment dat,involuntar,pentru a indeparta parul ce-i ajunsese pe frunte.
S a oprit brusc si mana lui mi-a cautat mana,alipind-o de obraz.
Un tumult imi clocotea in sange si mi-am lasat palma moale sa-i cutreiere trasaturile.
 Era intaia descoperire,era o noua lumina ce-mi lumina cotloanele spiritului.Eram asemeni unui orb caruia i se daduse darul vederii.Mana-mi se plimba brusc,flamanda,lipsita de memorie si totusi incercand sa si intipareasca atingerea,intorcandu-se din drum spre a se asigura ca inca o mai stie,explorand apoi hotare noi,intr-un drum intortocheat,fara ghid si fara noima.
Respiratia lui calda mi-a atins mana,trezindu-ma.Pulsul mi-era asemeni cailor salbatici in galop liber.O ameteala calda,salbatica mi-a infasurat sufletul eliberat in stranii suflari inaripate.Existam.
Am ignorat ridicolul situatiei aproape adolescentine si conventiile de care oricum nu-mi pasa si mi-am lasat mana sa zaboveasca inca putin.
Privirea lui extatica ma amuza si fermeca in acelasi timp;o liniste armonica-mi oscila in vene in ritmul respiratiei lui.I-am mai atins odata fruntea si m-am retras,reluandu-mi locul natural,precum ritmul descendent al ploii la final de furtuna.
Am constatat trivial ca mica noastra scena atrasese privirile celor adormiti care ne priveau cu un amestec ridicol de amuzament si insinuari deloc subtile.Am scos limba la ei ca un copil frantuz suparat pe acadele,fapt ce i-a starnit rasul,sunet placut si gutural ce-mi transforma pielea in clape de pian nebun.
Rasul s-a stins gradual din ochii si din gura lui,atat de criante si ludice cand permitea sa fie el;nu am incetat niciodata sa fiu surprinsa de discrepanta intre cei doi,cel pe care-l stiau toti si cel care credeam ca este,care era cu mine,care se arata fata de mine si pe care-l cunosteam fara sa-l stiu dinainte.
-Cred ca ne-am gasit.
Afirmatia lui nu admitea negare,si totusi am simtit revolta trezindu-se in mine ca dintr-un somn exersat,ascuntindu-si ghearele usor de peretii vaselor de sange,starnind veninul,contopindu-l in sange.
Probabil ochii mei aruncau pumnale reci si ascutite,am gandit vazand surprinderea si apoi linistea eterica coborandu-i in ochi.
-Vei vedea,a continuat,agitand si mai tare peretii mei interiori ce au inceput sa se zguduie sub impactul unui cutremur emotional de nestavilit.
M-am ridicat brusc,intinzand mana cu repeziciune spre poseta,tigari si bricheta,azvarlindu-le-n in dezordinea ce parea sa-mi fie confidenta in toate aspectele vietii.
-Renunti asa usor?
Remarca lui aparent nonsalanta mi-a palmuit orgoliul asurzitor,impietrindu-ma-n loc.
-Stii,esti un ventriloc,i-am zis.Unul rau,am adaugat.
A inclinat capul reverentios.
-Foarte bine.
M-am asezat fara pic de gratie feminina,m-am lasat pe spate brusc,facand tumbe mentale in sperante de-a exorciza demonii nervozitatii ce vibra asemeni boabelor de struguri toamna,gata sa explodeze de dulceata si vigoare;mai putin dulceata si mai multa vigoare am gandit si-am desenat mental un bob de strugure acru si singuratic,ceea ce m-a facut sa rad.
-Ma fascinezi,mi-a spus in jumatate de soapta.Ochii-i straluceau catatonic,pielea parandu-i mai palida,fiinta mai vibranta si amenintatoare.
-Asta cred ca e oarecum trist,asa-i?
-Nu,de ce ar fi?
-Mai spune-mi despre tine.
Dupa un moment de cumpanire contrariata,a inceput sa vorbeasca,mai egal si mai atent la reactiile mele,pe care am avut grija sa le-ascund sub zapada ignorantei.Cuvintele lui se roteau prin mintea-mi capatand forme si culori,tablouri umblatoare-n tuse de gri,rosu si alte culori palpabil incantatoare.
Vocea lui imi valsa prin vene asemeni unui vin rosu,pagan.Ii zambeau arareori,incurajandu-l sa continue,nevrand sa stopez cumva amorteala placuta ce-mi imbata simturile.
-Nu ma asculti deloc,nu e asa?mi-a zis tachinator.
-De ce spui asta?am zis cu indignare prefacuta.
-Pentru ca-n ultimele 3 4 minute(ce enervanta exactitate,am gandit) ti-am vorbit despre chelnerita care ne-a servit si judecand reactia ta initiala nu cred ca asta ar fi un subiect care sa te faca sa dai din cap cu interes sau  sa zambesti precum imi zambeai.
-Sau poate nu,l-am contrazis,enervarea mergand amenintator mana-n mana cu indignarea,starnindu-mi idei vecine cu sugrumarea.
-Si desigur,tonul pe care vorbesti acum este unul calm,asa-i?a continuat susceptibil.
,,Si desigur'',l-am imitat in gand;am inceput sa rad din nou,strangandu-mi de data asta lucrurile cu eleganta si simplitate.
-Natural.Si desigur,avand in vedere ca-mi vorbesti de chelnerita,cred ca ar fi cat se poate de calm din partea mea sa nu stau in calea ta si-a obiectului discutiei noastre.
Am plecat,lasandu-l in urma ca pe-o pictura ilustrand muzica lui Wagner.