Descatusare

M-au parasit cuvintele.Am amutit asteptand orice.Spiritul meu isi intinde aripile,in speranta de-a atinge macar fugitiv picaturile de ploaie prinse-n parul tau,lunecand pe pleoape si obraji in ritmul cadentat al iernii dezgolite.

Ziua-si plimba ochii adormiti in acuarela vivace a cerului,si ma intreb acum,la hotar dintre azi si maine,cum pot fi libera cand fiecare celula a fiintei mele plenare tanjeste indragostita spre fiinta ta,lunara si himerica.

E o revelatie a simtirii si-un haos si o placere nemaintalnite cand pe altarul nud al existentei ma ofer tie.

Si infloresc ciresi in mine,si fluturi isi bat aripile plangand,si rauri se umfla-n albii cristaline si simt lumina solara,neprefacuta,curgandu-mi prin vene ametitor,spulberand orice urma de intuneric necugetat.

Si ma intreb de ce contrar ratiunii inclestate,esenta vie,eterna primavara ce-mi pulseaza-n tample imi suiera ca te cunoaste de dinaintea lumii materiale,cand ingemanata cu a ta alergau prin ploile ceresti intr-un suras deplin,paradisiac,cand „doi” nu exista,cand era numai „unu”,complet si indivizibil.

Incertitudinea-si ascute ghearele insetate-n mine,negarea-si varsa veninul in ropote calde.

Numai natura-si intoarce mana blajina mangaindu-mi fruntea cutata de nelinisti,spalandu-mi finitudinea de a fi om si incercarea de-a uita ca sunt umana cateodata.

Iar marea,tumultul meu interior,spirala inmugurita boreal,isi arunca valurile in geamat de piatra,mugind neputincioasa-n adancurile-i rasucite-n albastru scindat.

Usa s-a deschis demult iar zidurile mi-au cazut infrante unul cate unul sub povara incadescenta a luminii.Acolo stau,printre crapaturi si ramasite asteptand,cu fruntea in pamant si mainile imbratisate resemnat.

Iar daca aripile-mi sunt ciuntite si insangerate,tu nu te teme si nu lasa prejudecata sa-ti intunece fruntea solara.Iar daca noroiul trecutului imi pateaza inca obrajii si spiritu-mi tremura necontrolat,tu nu te teme si nu lasa prejudecata sa-ti intunece fruntea solara.Iar daca al meu chip te priveste mut si neclipind,tu nu te teme si nu lasa prejudecata sa-ti intunece fruntea solara.

Caci izvorul lacrimilor,demult secat,isi deschide portile ruginite-n chip de buna primire,miracolul de-a te intalni cutreierand toate-mi cotloanele amortite .

Iar daca tu,privind,stiind,simtind,renegi,voi lua-o apoi pe drumul meu incununat de spini,mereu spre miazazi,cautand uitarea.