Nu te-am cautat niciodata ca sa pot spune acum ca te-am gasit.Si
totusi,te-am gasit.Nu pot spune cu certitudine ca ne-am gasit,intrucat destinul
e asa o apa tulburata,si mare si fluviu dezlegat totodata,si cascada si ceata de
nepatruns intrucat nu pot sti,chiar nu pot,de e doar o inchipuire ori mi-era
chiar dat sa te intalnesc ori pur si simplu s-a intamplat.Nu pot vorbi de
destin,nu,nu inca.Poate ca timpul va veni cand voi putea spune cu certitudine
de este o inchipuire imbatata de lumina sau e aievea.Poate va veni.
Dar cand privesc in ai tai ochi,chemarea marii n- a fost nicicand mai
apasatoare,caci vad tumultul valurilor involburate de nisip si ceea ce ma face
femeie raspunde ca trezita dintr-un somn aproape etern,aproape vecin cu
moartea.
De mi-ai da cale sa-ti spun ce cred ca as avea de spus,probabil cuvintele
m-ar parasi,lase sau poate prea timide sa prinda glasul cel tacut,cel rezervat
numai clipelor ingemanate imaterialitatii.
Si-ti vad zambetul.Si-i simt incandescenta potolita asupra mea,aproape
mangaierea calma si senina,si zbor,si curg,si sunt.
Te privesc cu adoratie inradacinata-n realitate,cu ramurile spre cer.Caci
unde altundeva ar putea tinde,as putea tinde,cand pari insusi progenitura
acvamarinului zeu cu-o pamanteana despletita,atins ici colo de curgerea
timpului.Minute scanteieaza pe-ale tale pleoape si porti titanice
deschid,dezvaluind un paradis exuberant,glorios.
Si pare ca te-ai ridicat din mare,ca un Apollo razvratit,si-i suier marin
in fiece-ti miscare si viata descaltata de banal te-a botezat in soare plin.
Sau poate-i doar o inchipuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu